POEZII

Scris de ANDREEA OPREA

Aces high aburi/ din inimă ies aburi mă zbat ca o balerină cu genunchii zdreliţi într-o cutie toţi oamenii cântă aceeaşi melodie la o chitară dezacordată un copil mic plânge tata s-a tăiat la deget o fetiţă mă strigă mami televizorul merge singur sunt înfăşurată în haine ude mi-au crescut foarfece prin piele obiectele din camera mea au dinţi nu mă pot mişca nu pot auzi ca şi când cineva mi-ar fi băgat mâinile într-o râşniţă Flowers absenţa ta are forma unui cactus grăsan deasupra mi se prăbuşeşte mereu sufletul am rămas doar cu liniştea asfixiată şi cea mai frumoasă femeie din mine o floare ce încă-mi creşte pe dinăuntru din seva ta   Bugs sub canapeaua mea adoarme mereu un gândac uriaş cu ochii deschişi într-o zi s-a ridicat furios pe picioruşe şi mi-a cerut o ţigară mi-a zis că trebuie să ne obişnuim cu mizeria aşa cum ne obişnuim în cele din urmă cu oamenii urâţi nu i-am răspuns m-am învelit în plapumă am plâns până m-a luat iar somnul de atunci aici de frică toate obiectele îşi ţin respiraţia   Marlboro fericirea stă încuiată în portbagajul unei maşini părăsite bunicul/mâinile bunicului mirosind a rufe proaspăt spălate îmi mângâie fruntea spital/ perfuzii cu cola/pat plin de picioare becuri/ o femeie urâtă înghite becuri cu acetonă obiectele se topesc ca un gel de duş în apa călduţă / bătrânii se întorc trişti spre case au sacoşe mari/ pâine / singurătate eu stau pe bancă fumez prima ţigară fumez şi mă gândesc la mama   &&& de la o vreme visez că cineva îmi întinde o mână şi nu pot ajunge la ea mă trezesc urâtă de parcă toţi bărbaţii pe care i-am iubit mă îmbrăţişează acasă mă dezbrac de toate hainele nu-mi doresc decât să scot o cărămidă din perete să stau în locul ei   viata e un porc uneori mă simt copac şi mă dor crengile spre infinit tu eşti stresat că n-ai ţigări îmi zici viaţa e un porc şi cocina e realitatea viaţa trebuie să pută toamna se amărăşte din ce în ce s-a scumpit întreţinerea îmbrăţişarea şi dragostea la prima vedere e vremea când ne spălăm de păcate în cerul acesta devenit mlaştină e vremea când tandreţea rugineşte   (mi)se fâlfâie sunt un pateu cu cărinţă virgină muşcat de şansă la ora prânzului când te uiţi cu binoclul să vezi cum te buşeşte fericirea raţiunea are strabism orice dorinţă e perversă cu pantalonii bine strânşi pe fund numai când foamea bubuie în tine un pateu e mână cerească ce-ţi aranjează disperarea de pe frunte iar mie mi se fâlfâie, fâlfâie, fâlfâie iubirea înfulecă până râgâie şi mi se bea, bea, bea viaţa mea cu tot cu stea ce ţi-aş da la moacă, andreea   am omizi în sange sufletul meu şi-a ambalat în baxuri durerea de tălpi am aşteptat până mi-au putrezit unghiile soarele s-a ras în cap de lumină vântul şi-a pierdut picioarele mişună prin sângele meu omizi grăsane rumegând cu poftă roşul inimii în mine e din ce în ce mai frig aş fi vrut doar să mă ţii în braţe