Informare

 

Centrul Cultural Pitești, Liga Scriitorilor Români-Filiala Argeș și redacția revistei Carpatica organizează o nouă ediție  a Cenaclului Armonii Carpatine, precum și lansarea noului număr al revistei Carpatica, publicație trimestrială a ligii. Manifestarea, coordonată de  redactorul-şef al revistei Carpatica, scriitorul Nicolae Cosmescu va avea loc marți, 19 septembrie, de la ora 15.00, în Sala Simpozion, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

 

Centrul Cultural Pitești organizează expoziția de mix media, sub genericul Noi orizonturi, de Cornelia Maria Dinu. Originară din Pitești, Cornelia Maria Dinu este absolventă a Facultății de Management, Specializarea Marketing din cadrul Universității Constantin Brâncoveanu Pitești și este atrasă de tehnici de exprimare artistică în domeniul mix media. Vernisajul va avea loc miercuri, 20 septembrie, de la ora 17.00, în Complexul Expozițional Casa Cărții, mezanin I.

 

Centrul Cultural Pitești și Asociația Solidaritatea Umană Nova Pitești organizează simpozionul cu tema Rolul Organizației Internaționale pentru Migrație în Integrarea Străinilor în România. Evenimentul, desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Argeș, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, Universitatea  Pitești, Serviciul Imigrări Argeș va avea loc joi, 21 septembrie, de la ora 17.00, în Sala Simpozion, din cadrul Centrului Cultural Pitești. Dezbaterea va fi susținută de președintele fondator ASUN col. (r) Niculae Jianu, inspector general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Eugenia Jianu, șef serviciu DGASPC Argeș, Marian Ilinca.

 

Centrul Cultural Pitești organizează simpozionul cu tema Conștientizarea problemelor de mediu și soluții de rezolvare. Manifestarea, coordonată de Alexandra Grigorescu, reprezentant al Grupului de Studiu Budist Tara Albă al Fundației pentru Păstrarea Tradiției Mahayana va avea loc vineri, 22 septembrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

 

Centrul Cultural Pitești și Biserica Domnească Sfântul Gheorghe organizează simpozionul cu tema Vechi preoți piteșteni, în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul Biografii de excepție cu Octavian Dărmănescu. Manifestarea, coordonată de muzeograful Octavian Dărmănescu va avea loc luni, 25 septembrie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești

 

Centrul Cultural Pitești, prin Clubul de Istorie Armand Călinescu și redacția revistei-document Restituiri Pitești organizează lansarea noului număr al revistei-document Restituiri Pitești, publicație trimestrială a instituției. Evenimentul editorial se va desfășura marți, 26 septembrie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

 

Centrul Cultural Pitești organizează lansarea romanului Ștefan.Simfonia fantastică, de Mona Vâlceanu. Originară din Pitești, Mona Vâlceanu a predat limba și literatura română la unități de învățământ argeșene, este directorul Editurii Zodia Fecioarei, vicepreședintele Fundației Culturale Liviu Rebreanu și al Cenaclului literar Liviu Rebreanu. Evenimentul editorial va avea loc miercuri, 27 septembrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

 

Centrul Cultural Pitești și Fundația literară Liviu Rebreanu organizează  lectura-spectacol din creația scriitoarei Mariei Chirtoacă, sub genericul Pe lira timpului. Manifestarea, coordonată de poeta Allora Albulescu se va desfășura joi, 28 septembrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești

 

Centrul Cultural Pitești organizează o nouă ediție a Clubului literar-artistic Mona Vâlceanu, avându-l invitat pe prof.univ.dr. Ilie Popa, președintele Fundației Culturale Memoria, Filiala Arges cu prezentarea cărții Antologia poeziei închisorilor. Evenimentul, coordonat de scriitoarea și editorul Mona Vâlceanu va avea loc joi, 28 septembrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

 

 

Director,
Carmen Elena Salub
2017-09-18T11:18:10+03:00