Secretele lui Saizescu

Cum vă place, domnule Saizescu, la Piteşti? Aţi fost spectaculos  la Biblioteca Judeţeană Argeş, aţi avut o lansare de carte spectaculoasă, în felul în care literatura, filmul şi teatrul românesc reuşesc să mai facă spumă şi să mai umple pahare de cristal cu picior astăzi. Cu alte cuvinte, eleganţă discretă şi şarm închis la toţi nasturii. În plus, relaţia dvs. cu urbea noastră s-a îmbogăţit cu aura de bunic. Nora, Georgiana, fiica dirijorului George Paraschivescu, v-a dăruit o nepoţică, pe Maria…
– Drumurile spre împlinirea mea artistică prin cinematograf au trecut prin Argeş, prin Piteşti. Prin oraşul acesta, plin de oameni temperamentali – frumoşi şi… frumoase –, prin această lume animată de sentimente nobile, ambiţioasă şi mândră că Argeşul în istoria naţională are un loc aparte, ei – piteştenii –, avizi de artă, cultură, de frumos şi de performanţe sportive – sunt sigur – ei, piteştenii, repet, întreprinzători şi inventivi, se vor menţine şi astăzi la cote înalte, sus-sus, până în Piatra Craiului şi le doresc şi mai departe…
Un surâs în plină vară a statornicit caldele mele sentimente pentru „oraşul lalelelor”, descoperindu-l aici pe inimitabilul actor-artist, fiul al Piteştiului, Sebastian Papaiani, chip de permanenţă al domnitorului umorului românesc… Păcală.
Şi aşa după cum Păcală se întoarce, m-am întors şi eu pe aceste meleaguri de basm şi vis, îndemnându-l pe fiul meu, profesorul şi  regizorul Cătălin Saizescu, să-şi unească destinul cu cel al frumoasei şi talentatei actriţe Georgiana Paraschivescu – solistă vocală, în acelaşi timp şi tânără profesoară de actorie la Facultatea de Arte a Universităţii Hyperion din Bucureşti.
Nepoţica Maria? Este o minune… O încântare… Maria bucuria…

2008-05-29T16:00:00+03:00