Despre marele erou naţional Ion Antonescu s-a scris mult (şi probabil se va mai scrie), mai mult sau mai puţin părtinitor, mai mult sau mai puţin răutăcios, mai mult sau mai puţin obiectiv.
Indiferent de concluziile la care vor ajunge istoricii, în relativismul lor, cert este că majoritatea românilor îl iubeşte pe Mareşal şi-l cinsteşte ca pe un mare erou. În ceea ce mă priveşte, am considerat că cei mai în măsură să-l judece pe Mareşal sunt nu istoricii, sau politicienii, sau exegeţii, ci cei care au făcut, la rândul lor, dovada ataşamentului necondiţionat şi a iubirii absolute pentru Neam şi Ţară, cei cu simţire profund românească, pentru că numai unii ca aceştia îl pot înţelege şi cuprinde cu adevărat pe Mareşal!
Am ales, prin urmare, spre publicare, mărturia unuia dintre cei mai mari mărturisitori întru Hristos şi Neam, din temniţele comuniste, un adevărat luptător şi martir, la rândul lui şi una din marile conştiinţe româneşti şi christice ale neamului nostru.
Iată ce scrie Ioan Ianolide – căci despre el este vorba – în cartea sa Întoarcerea la Hristos, carte care, din punctual meu de vedere, se constituie într-un adevărat îndreptar moral – despre Mareşalul Ion Antonescu:
„Din aceste împrejurări, FIGURA DE ONOARE A NEAMULUI ROMÂNESC RĂMÂNE ION ANTONESCU, care a gândit şi a militat pentru o pace separată – dar fără a fi fost un trădator – şi care, atunci când condiţiile pe care le impuneau americanii erau sinonime cu comunizarea ţării, a refuzat să mai participe la tratative şi l-a informat pe Hitler.
Antonescu a fost anchetat la Moscova şi apoi la Bucureşti. ŢINUTA LUI A FOST BRAVĂ, OSTĂŞEASCĂ, DEMNĂ. Nu a retractat nici actele lui politice, nici ideile lui naţionale. La proces şi-a susţinut cu demnitate cauza, dovedind că este vrednic de misiunea istorică ce o îndeplinise. Procesul l-a regizat colonelul Petrescu, fost comandant al penitenciarelor. EVREII AU FĂCUT TEATRU OSTENTATIV ŞI PLIN DE URĂ, MANIFESTÂND PE STRĂZI ŞI CERÂND CONDAMNAREA LUI LA MOARTE. TOT EI AU ŢINUT SĂ FACĂ PARTE DIN PLUTONUL CARE L-A EXECUTAT.
Deşi Antonescu nu a fost iubit, deşi nu a avut adepţi şi nici nu are (n.m. – aici se înşală – a fost şi este iubit, a avut şi are adept… întregul popor!), totuşi EL A FOST UN SIMBOL AL CONŞTIINŢEI ROMÂNILOR. El a afirmat că Transnistria este românească şi a ştiut că toată România este în pericol atâta timp cât există U.R.S.S. MOARTEA A PRIMIT-O CA UN CAVALER. Ţărâna sa a fost împrăştiată din avion, parcă simbolic, peste ţară.
Peste mulţi ani, când comuniştii români n-au mai tolerat supremaţia evreiască din partid şi s-a trecut la o formulă naţională comunistă, ei înşişi au ajuns să-l reabiliteze oarecum pe Antonescu. ACEST FAPT I-A SCÂRBIT PE EVREI, ÎNCÂT UNII AU PLECAT DIN ŢARĂ ÎN SEMN DE PROTEST. PENTRU ROMÂNI, ANTONESCU RĂMÂNE UN EROU NAŢIONAL”. (Ioan Ianolide – „Întoarcerea la Hristos”, sublinierile îmi aparţin).
Dacă parcurgem literatura vremii, este evidentă simpatia şi consideraţia de care Antonescu se bucura atât în rândul poporului, care l-a acceptat cu dragoste şi încredere drept Conducător, cât şi în rândul politicienilor, al oamenilor de stat, atât din ţară, cât şi din exterior!
Cât priveşte „chestiunea evreiască”, există mărturii chiar ale unor evrei rabini, care au avut contact direct cu realităţile româneşti din perioada ’40-’44 şi care afirmă cu sinceritate că Mareşalul i-a protejat pe evrei, CHIAR ÎMPOTRIVA LUI HITLER! Nicidecum că i-ar fi prigonit în vreun fel!
Despre Mareşal, cum am spus, s-a scris şi se poate scrie mult, şi niciodată îndeajuns. De făcut, însă, s-a făcut şi se face foarte puţin, sau aproape deloc!
Noi, piteştenii, fie şi numai ca urmaşi regionali ai acestui MARE ROMÂN, avem datoria morală şi civică de a-l prezenta lumii pe Ion Antonescu AŞA CUM A FOST şi nu cum au vrut unii să rămână în istorie!
Este, întâi de toate, un act de dreptate, iar apoi o încercare de a redeştepta sentimentul naţional şi iubirea de virtute în mintea şi sufletul acestui popor greu încercat!
Faptul că cenuşa lui a fost împrăştiată peste întreaga ţară vine parcă să confirme, mistic şi simbolic, jertfa şi dăruirea totală a acestui om pentru  neamul său!
Cu speranţa că Mareşalul va fi aşezat cândva pe locul pe care-l merită în istoria şi conştiinţa poporului şi a întregii lumi, închei, spunând că pentru noi, toţi cei cu RESPIRAŢIE ROMÂNEASCĂ, Mareşalul este şi va fi prezent pururea, la loc de cinste, în inimile noastre!