GH. FRANGULEADemolatorul de statui

Recenta carte de “Memorii 1919-1989” a doctorului Şerban Milcoveanu vine şi te plesneşte peste memoria istorică precum un viscol peste faţă în miez de vară. Autorul, mare cât un secol (se pregăteşte pe 23 decembrie 2009 să-şi aniverseze 98 de ani de existenţă!), vrea, parcă, să demitizeze nume pe care istoria ni le pregătise ca exemple demne de amintit pentru generaţiile viitoare. Cele mai des atacate personalităţi sunt Regele Carol al II-lea şi Camarila sa, şi Ion Antonescu, figură proeminentă a lucrării, care n-a reuşit să distrugă legiunea, dar a întemeiat alături de ea Statul Naţional Legionar. Prin povestea sa de viaţă, consemnată pe parcursul a 60 de ani, Şerban Milcoveanu se luptă cu toată istoriografia şi întreaga memorialistică de până la el pentru a ridica deasupra persoana şi faptele de arme ale lui Zelea Codreanu, mentorul său pe linie naţionalistă. Pentru a nu intra în replică cu persoane având alte opinii decât autorul cărţii – editorul şi semnatarul acestor rânduri – vă solicită să luaţi aminte că nu vom pune în discuţie cum scrie, nici de ce scrie, ci ceea ce spune în acest impresionant volum, lăsând istoricilor avizaţi să dea verdicte asupra obiectivităţii faptelor.
Editorul însuşi a fost contrariat, luând aminte de faptele şi întâmplările narate, altfel de cum le-a consemnat, de exemplu, Constantin Argetoianu, în “Pentru cei de mâine – amintiri din vremea celor de ieri”.  Din acest punct de vedere, Şerban Milcoveanu – din momentul în care devine preşedintele Societăţii Studenţilor în Medicină (controlată de Legiune) şi, mai târziu, al Unirii Naţionale a Studenţilor Creştini din România (1935) – s-a aflat în centrul mişcărilor naţionaliste şi nu oricum, ci ca un apropiat al Căpitanului Legiunii. Prin ochiul său critic, cu fraze deloc convenţionale şi apelative care şi azi îi fac pe unii să citească această carte cu teamă, toate ce se petrec în această lucrare sunt ante sau post Codreanu. Restul nu contează!… De fapt, este printre puţinii români care au supravieţuit acelor vremuri şi este încă în viaţă.

2009-05-12T16:00:00+03:00