Întâlnirea cu un “Documentar biobibliografic” (pe care-1 socotesc de excepţie), “Scrijelind pe nisipurile Universului” (Bucureşti, Editura Rawex Coms, 2010) al lui Florentin POPESCU, mi-a readus în atenţie înţelesul că, în actul de critică a valorilor, judecata este prima dintre operaţiuni îndreptăţită să preţuiască sau să considere opera printr-o privire a ei în evoluţie. Romanticul autor, încercat de pragmatism, din obligaţie (după cum se autocaracterizează autorul), a dorit să inscripţioneze pe gradenele timpului (preferând cartea şi nu compactul disc) un eveniment (de suflet pentru sine şi pentru sufletul celor ce-1 admiră şi-1 preţuiesc): aniversarea celor 65 de ani de viaţă, prodigioşi prin întemeierea operei (cu perspectivă de a-i continua zidirea), 40 de volume (poezie, proză, critică şi istorie literară, memorii, publicistică etc.) ale omului creator şi un “însemn” al omului creştin: Troiţa scriitorilor ridicată împreună cu Iuliana, soţia sa, în Comuna Chiojdu, la intersecţia judeţelor Buzău şi Prahova.
Răsfoită la o primă şi fugară vedere, cartea lasă impresia unui “self-portrait” bine structurat şi cu zăbavă în judecată. Intrarea în rigorile acestui “self-portrait” se face printr-o mărturisire de credinţă. Şi ca un obol ce trebuie oferit la aventura pe un alt tărâm, mă adâncesc în lectură. Autorul, asumându-şi rădăcinile în “moşnenii de la Chiojdu, de pe Valea Buzăului” care “o dată la câţiva ani îşi luau condicile şi-şi făceau socotelile ca să ştie cum stau cu gospodăria şi cu acareturile şi ce mai au de făcut”, în felul lor, “acum la 65 de ani” îşi propune să facă “altfel de socoteli”. Intuind în “socoteli” accepţii discrete, îl asociez cu “judecată” şi parcurg, în continuare, “cuprinderea” cuvântului din mărturisire: “Că doar ştii şi tu ce zicea nu mai ştiu care filosof: Opera e Omul şi Omul e Opera, adică viaţa. Şi dacă nu încerci să le dai oarece strălucire şi sens anume, degeaba mai trăieşti!”
Judecata stabilită în sine trebuia concretizată printr-un op de ţinută pentru a convinge lectorul şi a face dovada onestităţii profesionale. Ceea ce urmează apoi (ca o severă păstrare pe traiectul actului critic) este selectarea şi clasificarea materialului ce dă consistenţă documentarului pe secţiuni: Repere biografice; Scrieri; Referinţe critice; Omul; Poetul şi prozatorul; Criticul şi istoricul literar; Memorialistul; Autor de dicţionare, evocări şi reconstituiri; Editor, antologator, publicist (uitând prefaţatorul); Premii, diplome, distincţii. Zăbovind pe domeniul celei de-a doua operaţiuni, selectarea şi clasificarea materialului, se cuvine de semnalat iconografia, sugestivă şi bogată, prezentată în alb-negru şi color, ilustrând vârstele biologice şi ipostazele devenirii literare ale autorului.
Cum actul critic îşi atinge deplinătatea prin cea de-a treia operaţiune, explicarea operei, Florentin Popescu transferă această migăloasă îndeletnicire în seama celorlalţi care 1-au citit, apreciat şi evaluat. Comentatorii omului şi scriitorului (preluaţi din volume sau din presa timpului) includ nume venite din generaţii, pregătiri şi preocupări felurite, de la Şerban Cioculescu (Breviar: Pe urmele lui Vasile Voiculescu), Laurenţiu Ulici (Poezia chtonică), Ion Simuţ (Biografismul hagiografic), Teodor Vârgolici (Istoria literară între anecdotic şi dramatic, Cafeneaua literară şi boemii ei), Romul Munteanu (Peregrin la Ninive), Ion Apetroaie (Fluenţa şi entuziasmul se conjugă cu exactitatea şi acurateţea frazei), Henri Zalis (Modulaţii critice despre un poet important), Florin Manolescu (Debutul lui… mi se pare a fi neobişnuit de sigur) până la Radu Cârneci (O poezie traversată de mari întrebări… care sună interior), Horia Gârbea (Portrete în peniţă), Magda Ursache (Mereu-peregrinul), Aureliu Goci (Experienţa unui pelerinaj), Gheorghe Istrate (Vârât pentru totdeauna în aventura literaturii române), Dinu Mirea (Un mesteacăn rătăcit în câmpie), Mihai Stan (Nu doar memorialistică) etc. (Numărul comentatorilor cuprinşi în carte trece peste şaizeci, fără a se face aluzie la numărul anilor aniversaţi. În schimb, textele critice prin care este citit sărbătoritul se apropie de o sută).
Şi iată cum impresia de început creşte în semnificaţie, iar acest “self-portrait” se dilată (neastâmpărul din “self-love” fiind temperat prin “self-possesion” sau egoul aflat în grija stăpânirii de sine), devenind un portret de grup adunat în carte să omagieze omul şi opera lui Florentin Popescu, dându-i “strălucire şi sens anume” într-un acord de sărbătoare ce relaţionează partea cu o altă parte din întreg spre bucuria şi lauda cuvântului românesc. Sărbătoarea din cartea …Scrijelind pe nisipurile Universului este pregătită, ce-i drept, de momentul aniversar, dar ea respiră prin elogii critice, notificând izbânda operei. Subtitlul “Documentat biobibliografic”, plasând-o într-un alt plan, aduce în atenţie un univers auctorial întemeiat pe făgaşul relaţiei cu variate faţete creatoare. În arhipelagul de faceri şi prefaceri ale scriitorului buzoian, ca un dat, s-au fixat relaţia cu fiinţa-cuvânt şi relaţia cu fiinţa-om. Din îngemănarea celor două fiinţe a apărut modelul pentru demararea operei. Abia prin trăirea cu intensitate a clipelor de viaţă, aureolate de simplitatea bucuriei de a cunoaşte, scriitorul şi-a diversificat opera când o risipă din etern i-a învrednicit condeiul în clipa de creaţie.