Literatura albaneză este, la nivelul ultimilor douăzeci de ani, probabil literatura cea mai bine cunoscută cititorului român dintre cele ale ţărilor din Balcani. Marius Dobrescu, Luan Topciu, Baki Ymeri, Ardian Kuciuk au făcut mult pentru a traduce în româneşte poeţi şi prozatori contemporani din ţara de la Adriatica. Pe lângă Ismail Kadare, celebru în toată lumea şi tradus la noi încă din anii ’70, au devenit cunoscute operele unor Visar Zhiti, Sali Bashota şi alţii.
Prin strădania lui Marius Dobrescu, recunoscut pentru virtuozitatea cu care a oferit variante româneşti la multe dintre romanele lui Kadare, vede lumina tiparului o nouă carte a unui scriitor albanez, Arbër Ahmetaj. Este vorba de volumul de povestiri intitulat Riva H., (Editura Privirea, Bucureşti, 2011). De fapt, poate că, în legătură cu genul acestor texte cuprinse în Riva H. mai potrivită ar fi denumirea de proze, pentru că, în ciuda unui cert dar al povestitului, pe care autorul îl deţine şi care caracterizează puternic cele mai multe dintre texte, în special cele grupate în primul şi în cel de-al treilea ciclu în care este organizat volumul, unele bucăţi nu sunt încadrabile genului, ele având turnura mai puţin fixă, specifică pentru ceea ce se cheamă la noi, cu un termen azi mai puţin uzitat, „proză scurtă”. Este vorba, cum se ştie, de o nuanţă care, până la urmă denotă o altă estetică, cu o mai mare libertate şi subsumată mai curând unei atmosfere fie uşor onirice, fie meditative, fie cu tentă filosofică sau morală, mesajul nefiind marcat de primatul naraţiunii, al fabulei, cum ar fi zis formaliştii ruşi. De asemenea, proza scurtă poate avea o structură mai fracturată, în dezacord cu ceea ce constituie curgerea liniară a istorisirii.