Despre Franţa

La Editura Humanitas apare, în condiţiile grafice bine cunoscute, un eseu inedit al lui Emil Cioran, „Despre Franţa”*, în traducerea lui Constantin Zaharia. După o introducere destul de amplă, dat fiind faptul că eseul se întinde pe doar 70 de pagini, stilul cioranian, ne place să credem – şi sperăm să nu ne înşelăm prea mult -, aproape indiferent de traducător, are acelaşi farmec şi joc al cuvintelor magice, probabil şi datorită dragostei pentru litera lui Cioran, dar şi a conştiinţei respectivului traducător.
Francezul se pomeneşte caracterizat astfel în comparaţie cu grecii: „Ea, Franţa, seamănă mai mult cu Grecia antică. Dar pe când grecii uneau jocul inteligenţei cu suflul metafizic, francezii n-au mers atât de departe, n-au fost capabili – ei care iubesc paradoxul în conversaţie – să trăiască un paradox ca situaţie”.
Muzica, pictura, compararea celor mai înalte civilizaţii, romanul şi întâietatea lui – executându-i pe germani că nu ştiu să scrie romane, dar şi pe alţii – ne dovedeşte, încă o dată, că autorul putea cuprinde, prin cunoaştere, o gamă vastă de caracteristici, dacă nu profetice, măcar la zi – şi numai în stilul recognoscibil cioranian.

2012-04-14T16:00:00+03:00