“Cartea cu bunici”, ed. Humanitas, 2007,  este un volum  în care persoane publice povestesc despre bunicii lor. O fac în stilul propriu, iar cartea în sine este un document care conţine ceva istorie de familie, ceva mitologie personală, ceva nostalgie şi multă dragoste. O carte despre bunici, scrisă de nepoţi. Un volum în care povestind, urmaşii vorbesc în egală măsură şi despre sine, nu doar despre înaintaşi.

De ce să citeşti o carte despre bunicii altora? Pentru că cei din carte îţi vor aminti de proprii tăi bunici. Pentru că dacă nu ţi-ai cunoscut bunicii, după ce vei citi volumul de peste 500 de pagini, vei avea cel puţin un bunic sau un nepot preferat. Pentru că toate evocările sunt scrise bine, iar bunicii nu sunt oarecare, ci ai unor oameni care azi reprezintă societatea românească. Sunt bunici de scriitori, regizori, profesori, oameni din media, în general intelectuali pe care îi ştim şi îi apreciem.

O bunică evreică, Estike, sau Anuţa, aşa cum îi spuneau cunoscuţii, are cel mai frumos şi mai bogat păr din oraşul Beiuş şi din toată “Cartea cu bunici”. Nepoata ei ne povesteşte că avea o coadă castanie cât braţul de groasă. Dacă îi dădea drumul pe spate, părul ajungea mai jos de genunchi şi panglicile roşii prinse în păr, măturau podelele. Când îşi făcea un coc în jurul capului trebuia să învârtească părul roată, de cinci ori. Acest păr fabulos este al bunicii Adrianei Babeţi.