În timp ce latura demolatoare a postmodernismului discredita mitul, luându-l în deriziune, Mircea Eliade realiza, prin proza şi teoria sa asupra sacrului, resuscitarea acestuia. Pentru istoricul religiilor, mitul se petrece într-un timp sacru (illo tempore), altul decât cel istoric (profan). Utilizarea miturilor în literatură, conferea acesteia eternitate, prin retrăirea de către cititori a timpului sacru al începuturilor, timp nemăsurat cu ceasornicul.
Poezia lui Ioan Vintilă Fintiş, din volumul  FĂPTURA CĂZUTĂ DIN MIT (Ed. KARTA-GRAPHIC, Ploieşti, 2011), îmi pare că realizează, în abisurile ei, care ne trimit la momentele genezei unei mitologii proprii, cu elemente biblice, persane şi egiptene, ieşirea din timpul cotidian şi pătrunderea în timpul sacru, teoretizat de Mircea Eliade. De multe ori mi se pare că personajul principal al poemelor lui Ioan Vintilă Fintiş devine însuşi Timpul.
Făptura căzută din mit reprezintă omul căzut in istorie, in curgerea timpului ireversibil, profan.
Volumul lui Ioan Vintilă Fintiş prezintă mai mulţi Demiurgi, mai multe  geneze şi mai multe apocalipse.