MARIN IONITAMarin Ioniţă
 
S-a născut la 10 iulie 1929, în localitatea Jugureni-Ulieşti, judeţul Dâmboviţa. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, a fost elev al Şcolii de literatură Mihai Eminescu din Bucureşti (coleg cu Nicolae Labiş, Aurora Cornu, Lucian Raicu, Niculae Stoian, Gheorghe Tomozei, Ion Gheorghe ş.a) şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. A debutat în 1953 în Almanahul tinerilor scriitori, a fost redactor la Făclia Hidrocentralei, este membru al Cenaclului Liviu Rebreanu din Piteşti, face parte din cei angajaţi la prima serie a revistei Argeş şi din echipa redacţională a reîntemeierii revistei, în 2001, în prezent fiind consilier editorial. Realizează emisiuni culturale la televiziunile locale, este iniţiator şi coordonator al Clubului AMA, conduce cenaclul Sind Junior (care a publicat deja şase volume, intitulate Ucenicii vrăjitori) şi a unui supliment săptămânal, Curierul artelor. A primit titlurile de Cetăţean de onoare al Municipiului Piteşti şi de Fiu al Argeşului.
Despre cărţile lui Marin Ioniţă s-au pronunţat, de-a lungul anilor, Ştefan Bănulescu, Mircea Iorgulescu, Vlad Sorianu, Magda Ursache, Bogdan-Alexandru Stănescu, Mihail Diaconescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Oprea, Magda Ursache, Constantin Cubleşan, Alex Ştefănescu, Dumitru Augustin Doman ş.a.

2009-07-14T16:00:00+03:00