Aventura unui loc uitat de timp: Puy du Fou

Aventura  Puy du Fou începe, într-o dimineaţă de primăvară, cu descoperirea unui castel în ruină, pierdut în hăţişurile dealurilor vendeene. Încântat de loc, Philippe de Villiers hotărăşte să-şi îndeplinească proiectul: aici se va reda viaţa istoriei Vendeei martire. A trecut de atunci un sfert de veac şi Puy de Fou a devenit unul dintre cele mai mari parcuri de atracţii din Franţa, cu milioane de vizitatori în fiecare an. Iată povestea unui vis nebunesc şi grandios:

philippe de villiers  Când cunoşti omul, chiar înainte de a vizita locul, eşti subjugat: o privire oţelită încălzită de un zâmbet prietenos, un citat din Chateaubriand întrerupt de un telefon al lui Alain Delon, o inteligenţă sclipitoare… Simţi imediat că vicontele Philippe de Villiers, preşedintele Consiliului Judeţean Vendée şi deputat european, nu e un om obişnuit. Iar când vizitezi Puy du Fou pentru prima dată ştii că ai avut dreptate: creatorul unuia dintre cele mai mari parcuri de atracţii din Franţa e un om cu o voinţă şi un talent ieşite din comun. Talentul l-a ajutat să scrie şi să regizeze un spectacol feeric de sunet şi lumină ce retrasează şapte sute de ani de istorie a bătrânei Vendée, judeţ martir  ce s-a opus Revoluţiei franceze, asasinării regelui şi distrugerii bisericilor sale. Voinţa enormă i-a permis să  realizeze, la numai 30 de ani, tânăr student fără bani, doar cu puterea convingerii, un spectacol de noapte devenit foarte repede celebru, La Cinescenie, iar apoi un parc de distracţii desfăşurat pe 45 de ha cu nenumărate spectacole. De la reconstrucţia unui circ gallo roman cu lei şi gladiatori sau a unui sat vendeen de secol XVIII la un fabulos balet al păsărilor de pradă sau bătălii franco-engleze, la grota amintirii – reconstrucţie  subterană a satelor incendiate şi a vieţii  ţăranilor vendeeni exterminaţi la revoluţie, în total opt spectacole ce transpun vizitatorul în timp. Regizorul apelează la cele mai recente tehnici de laser şi sunet, la cei mai mari cascadori francezi, la dresori de renume mondial, la muzicieni celebri, precum americanul Nick Glenny Smith, creatorul muzicii filmelor Gladiatorul şi Masca de Fier, între altele. Imense grădini cu trandafiri rari şi popasuri umbroase permit pauze agreabile între spectacole.

La Cinescenie: întâlnirea
dintre un cadru deosebit şi o idee
În cartea sa L’Aventure du Puy du Fou, Philippe de Villiers povesteşte că totul s-a născut din fapte reale. Povestea adevărată a acestui castel elegant e stranie: a fost clădit de Catherine du Puy du Fou, sub François I, „ca un vis italian” inspirând ţăranilor din zonă sentimentul distant al unui obiect de lux. În zona de dealuri a Vendeei nu există castele, ci doar ferme fortificate. Castelul cu terase înalte al frumoasei Catherine va fi multă vreme privit cu suspiciune.
Abia Revoluţia va schimba  opinia vecinilor şi îi va conferi un statut afectiv. Căci dacă azi castelul e o ruină acest lucru se datorează trecerii uneia dintre coloanele infernale în 1794 care, în aceeaşi zi, a incendiat castelul şi fermele din jur şi a ars de vii într-un cuptor din centrul satului 26 de femei, copii şi bătrâni. Prin distrugerea sa, castelul va căpăta viaţă. Acesta e locul: o ruină ce servea de cuib păsărilor de pradă. Acesta e şi numele ce va fi reţinut pentru spectacol: Puy du Fou, un nume ce evocă profunzimea şi misterul puţurilor adânci (puits = puţ) si grăunţa de nebunie ce sălăşuieşte în fiecare dintre noi (fou = nebun). În realitate, Puy du Fou înseamnă vârful stejarilor. Ideea o cunoaştem deja: retranscrierea a 700 de ani de istorie în jurul unui personaj principal, Jacques Maupillier, şi a descendenţilor săi. Vedeta spectacolului este tânărul Jacques Maupillier, ţăran care a existat cu adevărat, de şapte ori rănit în războiul Vendeei. Era arcaş la Puy du Fou. Scenariul, plin de poezie, pleacă deci de la fapte diverse şi reuşeşte în două ore de spectacol şi cu ajutorul a 1100 de actori voluntari să uluiască spectatorul, patriot sau nu. Scenele, epocile, costumele, războaiele sau sărbătorile defilează în noapte pe fond de muzică, laser, balet şi dansuri de artificii.

„Faites des reves,
vous les accomplirez”

„Visaţi şi visele vi se vor îndeplini!” Iată mesajul pe care ni-l transmite acest creator curajos tuturor celor care doresc să realizeze ceva, dar se tem de vocile care îi asigură de eşecul ideii lor. Nimeni n-a crezut în ideea lui acum 25 de ani, iar azi toată lumea îi admiră succesul: „Je ne sais pas combien de temps durera l’aventure puyfolaise. Je voudrais simplement adresser a tous ceux qui liront ce récit le message simple de ce que nous avons vécu, dans la confiance et l’amitié, sur ce lieu naguere ignoré, o? l’âme respire amplement. Ce message est tres simple: « Faites de reves, vous les accomplirez. La preuve : quand j’étais enfant, je faisais un reve de musique, de couleurs, de panache et de grandeur. Ce reve, je l’ai accompli.»” („Nu ştiu cât va dura aventura poyfoleză. Aş vrea doar să transmit tuturor celor care vor citi aceaste rânduri mesajul simplu a ceea ce am trăit noi aici, cu încredere şi prietenie, în acest loc magic atâta vreme ignorat, unde sufletul respiră din plin. Mesajul meu e simplu: Îndrăzniţi să visaţi şi visele vi se vor îndeplini. Exemplu: când eram copil visam la ceva măreţ, plin de muzică, de culoare, de panas. Acest vis l-am îndeplinit”). 

Un vis ce se cifrează la superlativ
 Marele Parc (al patrulea ca mărime în Franţa) cu 800.000 de vizitatori pe an – din aprilie până în septembrie – încarnează o nouă generaţie de parcuri „a theme” fără cozi şi cu o succesiune de spectacole grandioase. În total există 60 de spectacole dar marile succese sunt: Gladiatorii (sec. al III-lea), reconstrucţia unui circ roman cu 45 de cai, opt feline şi 80 de actori; Vikingii (sec. al X-lea), ploaie de efecte speciale, cascadori şi magi pentru a reconstitui un sat atacat de vikingi; Balul păsărilor de pradă (sec. al XVII-lea), cu 310 păsări de pradă din 52 de specii diferite; Bătălia din donjon (sec. al XV-lea), o bătălie cu englezii în Evul Mediu; Muschetarii lui Richelieu (sec. al XVIII-lea), spectacol creat anul acesta într-un teatru de epocă de 6 000 m2, o călătorie în lumea lui Alexandru Dumas.

Cinescenia, spectacolul iniţial de noapte, în câteva date:
* 1978 – a fost jucată cu succes prima reprezentaţie: 80.000 de spectatori deja în prima vară
* 1981 – Puy du Fou organizează prima seară umanitară prezidată de Yves Montand; în fiecare an de atunci se organizează un astfel de eveniment şi beneficiile cinesceniei în seara respectivă sunt vărsate unei organizaţii umanitare; în total, peste 1.700.000 de euro au fost vărsaţi pentru a suştine acţiuni în lumea întreagă
* 1993 – Alexandru Soljeniţîn prezidează o seară excepţională la Puy du Fou, omagiul său vendeenilor martiri
* 1998 – crearea Academiei Junior ce formează viitorii artişti şi tehnicieni ai parcului; 23 de şcoli  pentru toate artele şi tehnicile spectacolului şi 300 de elevi pe an.

Practic: informatii suplimentare, rezervări, fotografii, prezentări video ale spectacolelor de zi şi de noapte, pe site-ul internet www.puydufou.com.
Mai multe detalii despre crearea parcului – în cartea lui Philippe de Villiers L’Aventure du Puy du Fou, Editura Albin Michel, 1997, 14 e.

2006-10-17T17:00:00+03:00