I. Vârsta de fier
Se întâmplă uneori prin universităţi ca profesorii să publice cărţi de prisos pe care studenţii să le cumpere de dragul magistrului. Nu este şi cazul domnului Mircea Bârsilă conferenţiar la Catedra de Literatură Română a Universităţii din Piteşti, când vorbim despre ultimul său volum publicat Vârsta de fier în viziunea lirică a lui Philippide (Editura Paralela 45, colecţia Deschideri, 2007, redactor Călin Vlasie). O lucrare ştiinţifică pe cât de fundamentală pe atât de utilă chiar la timpul prezent. Care ar putea să ajungă un capitol într-o eventuală istorie a esteticii literaturii române. De ce nu scrisă de acelaşi autor… În acelaşi timp instrument de lucru pentru cadrele didactice de specialitate, pentru studenţi, pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, pentru istorici, critici şi teoreticieni literari.
Cel mai câştigat în urma acestui demers rămâne autorul luat în discuţie, poetul de înaltă viţă intelectuală şi cărturărească Alexandru Philippide. Care a trecut atât de liniştit, de discret prin viaţă încât aproape nu a fost observat de publicul cititor. De altfel nici n-ar fi putut fi descifrat de lectorul de cultură medie şi nici nu ar fi putut fi înţeles în întregime fără efort chiar de specialist. Fiul lingvistului şi filologului cu acelaşi nume. Nu întâmplător a fost umbrit de un Arghezi tumultuos, de un Lucian Blaga cu prestigiu de profesor universitar şi diplomat, de un Camil Petrescu, cel care replica agresiv la atacuri, de Ion Barbu, care avea şi faima de mare matematician, de un Bacovia, care stârnea interes şi prin felul său de viaţă, chiar de zglobiul baladist şi parodist George Topârceanu. Socotit un poet intimist, enigmatic, ermetic, singur şi singular, fără proleziţi şi grupări, sceptic, bizar, necirculat, cunoscut mai ales în cercurile de elite literare, care nici ele nu făceau efortul să-l înţeleagă la justa lui valoare şi să-l comunice în masele de cititori.