O NOUĂ PUBLICAŢIE ARGEŞEANĂ
 
Primul număr al revistei, care a intrat în lume „sub binecuvântarea Sfintei Treimi” (după cum scrie pe prima pagină), a fost lansat vineri, 29 septembrie la sala Meşterul Manole a Mânăstirii Curtea de Argeş.
Temelia revistei a fost pusă printr-un act fondator redactat la Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Corbeni, Argeş, de către Prea Sfinţitul Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, scriitorul George Rizescu, subprefect de Argeş, şi Gheorghe Smeoreanu, directorul cotidianului Viitorul Argeşului, în data de 10 ale lui august 2006.
Fondatorii care subtitrează “Revistă lunară literară, culturală şi socială a scriitorilor din judeţele Argeş, Dîmboviţa şi Vîlcea” sunt convinşi că publicaţia va îmbogăţi viaţa culturală a judeţelor cărora li se adresează şi că iniţiativa lor va fi bine primită în lumea literară şi culturală. Ei sunt convinşi că revista “va fi o portavoce a scriitorului descins din turn şi, tototodată,  va ajuta la dereticarea şi punerea în ordine a celor existente în cultură, a scriitorului uitat în ghetou sub o altă dictatură – dictatura indiferenţei” – declară domnul Gheorghe Smeoreanu în editorial. Şi mai departe: “Criterii Literare nu înregimentează pe nimeni  în numele niciunui război, fie el chiar şi de apărare”. Dar îi cheamă pe voluntari „să sape tranşee în faţa unui duşman tot mai viclean, care vrea să ducă în aşa-zise muzee, de fapt crematorii, tot ceea ce este  valoare naţională”. Credem şi noi că noua publicaţie îşi va avea locul şi rolul ei în peisajul literar.
Lansarea revistei, înnobilată de Corul Seminarului Teologic din Curtea de Argeş şi de cantautoarea Adina Badea, a reunit în sala Meşterul Manole reprezentanţi ai Bisercii Ortodoxe, ai Culturii şi ai Statului, dintre care amintim pe P.S. Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, Ioan Popescu, decanul Facultăţii de Teologie Sfânta Muceniţă Filofteia din Piteşti,  Nicolae Brânzea, Vicarul Episcopiei Argeşului şi Muscelului,  Daniel Grigore, diacon, George Rizescu, scriitor, subprefect de Argeş, Gheorghe Smeoreanu, directorul cotidianului Viitorul Argeşului, Tudor Pendiuc, primarul Piteştiului, Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş,  Gheorghe Nicuţ, primarul municipilui Curtea de Argeş, Jean Dumitraşcu, directorul Centrului Cultural Piteşti, Dan Zamfirescu, istoric, Marian Ghiţă, directorul Bibliotecii Municipale Curtea de Argeş, Constantin Cârstoiu, Centrul de conservare a creaţie populare Argeş, oamenii de cultură şi de afaceri Relu şi Viviana Ilea, academicianul Gheorghe Păun, George Frangulea, Petre Tănăsoaica, scriitorii Dumitru Augustin Doman, George Stanca, Nic Petrescu, Ion Lică Vulpeşti.

2006-10-11T17:00:00+03:00