2 mai ’89
Am lăsat problema „accidentului” de parcurs a lui P. în coadă de peşte şi am trecut la „ce mai e nou prin Bucureşti?” Radu e cea mai bună sursă de informaţie şi bârfă cu privire la viaţa intelectuală a Capitalei. Are chiar o plăcere în a insinua, încondeia şi a „devoala” cancanurile, însă o face boiereşte, cu stil. Poţi afla destule de la el. De exemplu despre viaţa artiştilor dintre cele două războaie mondiale, abia dispăruţi. Are un fel de a-şi ţuguia uşor buzele şi de a-şi întârzia cu un „dragă” spus pe un ton inimitabil cu care te pregăteşte pentru o bârfă memorabilă, adică de a-ţi trezi curiozitatea.
 Am auzit destule cancanuri de la el şi păcat că nu le-am notat: despre cum s-a căsătorit Argetoianu cu fiica generalului Boambă, nevasta lui Lahovary cerându-i acestuia din urmă să divorţeze. La răspunsul negativ al acestuia, cinic, Argetoianu i-a răspuns că oricum el o… pe nevastă-sa. Până la urmă lucrurile s-au rezolvat „amiabil”, în schimbul divorţului Lahovary primind un post în ambasada de la Roma. Sau despre acelaşi personaj pitoresc care a fost Argetoianu, în chestiunea unui proces pentru calea ferată care trecea prin Moeciu, taman peste moşia nevestei lui Munteanu Râmnic, acest Sancho Panza al lui Iorga. Cum doamna Munteanu Râmnic refuza să vină la proces, Argetoianu s-a adresat instanţei: „N-am putea s-o vedem şi noi pe această mumă a pădurii?”, aluzie la faptul că-şi botezase în mod inedit toţi copiii cu nume de copaci: Frasin, Stejar, Plop, Brad etc.
Sau despre felul în care a ajuns Barbu Brezianu la Canal pe doi ani de zile doar pentru faptul că în încâlcitul proces intentat dirijorului Gogu Georgescu, ca să-l apere pe acesta, îl atacase pieziş pe versatilul Sadoveanu. Dar despre ce nu-ţi putea povesti Radu din viaţa Bucureştilor de altădată! Mai cu seamă despre artişti, pe care în calitate de critic îi cunoştea prea bine. Venind vorba de pictură ne povesteşte „una bună” cu pictorul Musceleanu. La o masă, într-un local, stăteau Musceleanu, Ciucurencu şi Catargi. Trece o jună seducătoare. Musceleanu se scoală de la masă şi o salută ceremonios. „Cine e?”, întreabă Catargi. „Modelul meu”, se făleşte pictorul, „mi-a pozat şi am şi…” zice el cu subînţeles. „Dacă ai pictat-o cum ai regulat-o, nu mai vine”, i-a replicat unul din cei doi comeseni.