Cartea de stat cu mâna pe…

Din momentul în care am intrat în contact cu lumea aceasta a blogurilor, mi s-a pǎrut guvernatǎ de nişte reguli ciudate, care nu se aplicǎ altor tipuri de media, dar oarecum este subjugatǎ aceloraşi necesitǎţi: ratingul şi traficul. Sǎ mǎ explic.
În televiziune şi presǎ scrisǎ important este ratingul, respectiv numǎrul de telespectatori/cititori. De aici rezultǎ în mod direct popularitatea respectivului post/ziar, implicit preţul cu care îşi vor vinde spaţiile publicitare. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul posturilor de radio, cu diferenţa cǎ acestea mi se par ceva mai interactive prin faptul cǎ se intrǎ în direct cu ascultǎtorii, acest lucru ducând oarecum la un sentiment de apartenenţǎ la un fel de „familie” virtualǎ.
Ne mutǎm încet-încet spre Internet, adicǎ spre lumea ziarelor online, a forumurilor, şi în final a blogurilor. Toate acestea incearcǎ oarecum sǎ capteze atenţia vizitatorilor prin acest sentiment de apartenenţǎ de care spuneam mai sus. Oamenii intrǎ, comenteazǎ, se simt cumva „de-ai casei” şi revin.
Blogul a început iniţial ca un fel de jurnal virtual, de fapt de acolo trǎgându-i-se şi numele (Web Log). Acest fapt a fost valabil în epoca dintre anii 2000-2007, pe când blogurile nu erau la aşa mare modǎ, cititorii unui blog nu erau în general mai mulţi de o sutǎ, iar facebook-ul nu exista încǎ. Era o vreme când traficul nu se mǎsura în mii de unici pe zi, iar forumurile încǎ stârneau pasiuni. Necazul cu acestea din urmǎ este exact faptul cǎ pentru a menţine un forum în viaţǎ este nevoie ca mulţi oameni sǎ intre, sǎ scrie, sǎ dezbatǎ, absenţa lor ducând implicit la moartea forumului respectiv. Un maliţios a zis odatǎ cǎ un blog este un forum cu un singur membru, adminul, şi cǎ cine nu este în stare sǎ ţinǎ în viaţǎ un forum îşi face blog. Urmǎrind, bineînţeles, ca el sǎ fie personajul central, cel care iniţiazǎ subiectele de discuţie, şi sǎ aibǎ cât mai mulţi vizitatori şi comentatori.
Pe lângǎ criteriile acestea de trafic şi numǎr de comentarii a apǎrut recent un alt criteriu interesant pentru mǎsurarea relevanţei unui blog, care mie mi se pare ilar: „fenomenul” zelist. Conform acestui sistem, cu cât existǎ mai multe linkuri de pe alte bloguri cǎtre blogul tǎu, cu atât ai mai multe puncte. Cu cât ai mai multe puncte, cu atât dai mai multe puncte celui care îi pui un link spre blog. Bineînţeles, faci şi schimb de linkuri cu el. Aşa se ajunge la situaţia ciudatǎ în care, deşi numǎrul de cititori al unui blog tinde spre zero, blogul poate fi în poziţii fruntaşe în zelist, doar pe simplul motiv cǎ a fǎcut schimb de linkuri cu nişte bloguri asemenea.
Existǎ de asemenea bloggeri care participǎ la cât mai multe „concursuri”, care constau în a scrie articole despre cutare sau cutare produs ( obligatoriu cu link spre situl care promoveazǎ respectivul produs), în speranţa de a câştiga premii derizorii sau sume mici de bani. Este o practicǎ la care nu subscriu, şi care consider cǎ îţi ştirbeşte oarecum din prestanţǎ.
Din fericire (mai) existǎ oameni care nu ţin neapǎrat sǎ câştige bani sau altceva din bloguri, ci pur şi simplu întreţin un asemenea spaţiu virtual din hobby, pentru promovarea unei anumite imagini personale sau pur şi simplu ca un instrument de socializare şi de expunere a propriilor idei sau creaţii. În aceastǎ categorie mǎ regǎsesc cu plǎcere şi acest tip de blogger ţin sǎ-l promovez. Este ca şi cum ai compara dragostea sincerǎ cu dragostea de bani.
În acest context, blogul pe care îl voi prezenta astǎzi foarte pe scurt se intituleazǎ: „Cartea de stat cu mâna pe…” http://kyoteea.wordpress.com/
Este un blog pe care îl urmǎresc de ceva vreme cu mare plǎcere. Aproape fiecare post conţine o ilustraţie bine aleasǎ, în general provocatoare, iar textul care o însoţeşte poate fi fǎrǎ greşalǎ catalogat ca artistic. Este un blog îndrǎzneţ în exprimare, lipsit de ipocrizie şi de false pudori, dar departe de a fi vulgar. Îl recomand cu cǎldurǎ şi vǎ mai spun ceva în încheiere: cea care ţine respectivul blog nu este de profesie artistǎ, ci (viitor) medic. Un punct în plus pentru ea deci. Lecturǎ plǎcutǎ.

Porcuşorul Radioactiv – http://porcusorulradioactiv.blogspot.com/

2012-03-16T16:00:00+02:00