Poetul şi ziaristul Ştefan Dumitru Afrimescu s-a născut la 4 februarie 1951, în comuna Urluieni (Bârla), satul Afrimeşti, Argeş. După liceu, lucrează la Combinatul Petrochimic Piteşti (unitate ce a dat literaturii române şi alţi mari poeţi, de la Virgil Diaconu la Magda Grigore), până în anul 1984 când, la o vizită a Elenei Ceuşescu, este ,,luat la ochi” de organele de partid pentru nonconformismul său (practic, ,,savanta” a exclamat, observându-l: ,,să nu mai văd lăţoşi şi bărboşi aici!”). Din anii aceia datează multe cicluri de versuri, în frunte cu Poemele libertăţii şi Poeme albastre, înregistrate pe bandă de casetofon de autor, conştient că nu le poate publica şi temător că manuscrisele ar cădea pe mâna cui nu trebuia. În volum, debutase, în urma unui concurs naţional, la Editura Albatros (1983, Caietul debutanţilor. 1980-1981). După falimentul propriei reviste (Mileniul III), o vreme lucrează ca director de cămin cultural, după care devine corespondent pentru Argeş al ziarului România liberă (anchetele sale i-au adus zeci de procese de calomnie, sute de ameninţări şi chiar o bătaie). Cei care îl cunosc ca ziarist nu bănuiesc o clipă că, dincolo de virulentele sale articole, are puterea de a scrie versuri extrem de sensibile, publicate, de-a lungul anilor, în Solstiţiu, Argeş, Cafeneaua literară, Săgetătorul ori Societatea literară.Este autorul a două cărţi de versuri: No lands patria (2002) şi Hermeneutica libertăţii (2004), ambele apărute în editura prietenului şi consăteanului Aurel Maria Baros (A.M.B.). Până în prezent, despre poezia scrisă de Ştefan Dumitru Afrimescu s-au pronunţat elogios Cezar Ivănescu, Victor Atanasiu, Marin Rădulescu ori Nicolae Prelipceanu.