NADIA CELLA POP

Din colivie

Am închis gândul într-o colivie,
am ars ultima pagină din manuscris
şi cu un pumn de fleacuri
am plecat să asediez Olimpul.
Locul unde ar fi trebuit să fie zeii
era acoperit de fresce frivole,
de buruieni şi beznă.
M-am întors la colivie,
am rescris ultima pagină,
am luat apoi
harta tuturor descoperirilor lumeşti
şi am plecat să strig olimpienilor
ce nepreţuită virtute e durerea
care naşte poezia.

2011-04-13T16:00:00+03:00