niculina oprea

 

singurul rafinament
 
stăpîni pe echilibrul zilei
trecem pârghiile de care
ne atârnă existenţa
peste libertatea umilinţelor.

preaînaltul dimineţilor
îl refuzăm sistematic
fără a dezvălui  
strivirea umerilor
sub fericirea conjugală.

ochiul iscoditor trebuie acoperit,
astfel înţelesurile vor rămâne
indiferente la baterea
gongului.

doar fiicele mele –
partea mea lăuntrică
transplantată în carnea luminii –
pot murmura cântece
la pragul aducerii aminte
mărturisind trecerea noastră
în neodihna cercului,

în continua rostogolire
către ninsoare.

travaliul acesta e singurul
rafinament până la incinerarea
memoriei.

2007-09-07T17:00:00+03:00