„Partidul se află, în orice moment, în posesia absolutului adevăr şi e de la sine înţeles că absolutul nu poate să fi arătat vreodată altfel decât arată astăzi.”                       George Orwell

Ca şi M. Niţescu, în Sub zodia proletcultului, m-am întrebat şi eu: care va fi fost mai odioasă? Prestaţia lui Teohari Georgescu sau a lui Leonte Răutu la Cultură? Leonea, poreclit Cameleonea, a fost, apud Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, cel mai mare zbir ideologic. Cuvintele de ordine erau descompusă şi mârşavă pentru ideologia „veche” (de zdrobit) şi putred pentru scriitorul tradiţiei. „Putrezi” în viaţă se aflau Blaga, Ion Barbu, Voiculescu, Philippide, Crainic, Streinu, Cioculescu… Şi „putrefact” a devenit Arghezi, când a mişcat în front, iritat de optimismul „la calup” şi de noua scolastică. Deşi fusese editat în tiraje impresionante şi premiat, iconoclastul refuza să-şi înlocuiască acidul din călimară cu obligatoria „limonadă roz”. Ca opozant al tuturor guvernelor, intrase în opoziţie şi sub Groza. Diavolul de pamfletar făcuse să zornăie, într-o tabletă, tinichelele. Acelea care se ţineau zile-n şir la coada pentru gaz. Cum tinichelele au zornăit cam tare, Sorin Toma l-a eliminat pe ani mulţi din viaţa literară. Ruga poetului, „Fereşte-mă, Doamne, de interpreţi”, a fost scrisă la ceas rău.
Ca să te fi menţinut la Putere, îţi trebuiau cinism şi nemernicie. Leonte Răutu le-a avut: „sau îi mâncăm noi pe şerpi sau ne mănâncă ei pe noi”. Şerpii erau „intelectualii aflaţi sub influenţe burgheze”. Iar cărţile lor, colcăind (verb în asociere cu reptilele) de fascism/şovinism/antimarxism/ propagandă creştină au fost prohibite.
Recent, am recitit Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului, de Vladimir Tismăneanu, în colaborare cu Cristian Vasile, editura Humanitas, 2008. Am spus recitit pentru că se reiau texte din Arheologia terorii, la care se adaugă un dialog cu istoricul Cristian Vasile (colateral, că tot e-n trend vocabula asta, din timpul alcătuirii Raportului final) şi un „trialog” cu Mihai Şora. Restul, pp. 165-448, fiind… documente.