gh. franguleaMircea Dinescu –
un curcubeu pe cerul nopţii!…

Fără să ştie a fost aşezat sub zodia muzei Poezie. S-a născut şi a locuit pe strada Mihai Eminescu până ce,  prin anii ‘85-’87, „prefacerile socialiste” i-au demolat casa şi au construit pe acel loc un liceu de artă. Pe pământul unde s-a născut Mircea Dinescu arta continuă, ca un loc binecuvântat de Dumnezeu.
Nu ne-am jucat niciodată împreună pentru că între el şi mine e o diferenţă de patru ani, iar ”patru ani” între copii e o distanţă de o lume. M-am „intersectat” de câteva ori cu el şi, de fiecare dată, am rămas cu câte o amintire care mă făcea să-l ocolesc. Prin 1961 eram nou veniţi în oraş şi lumea ne zicea „venetici“. Tata pierduse pământul, luat de cooperativizare, şi se refugiase pe strada Independenţei din Slobozia, la două colţuri de strada lui Mircea. N-aveam îndrăzneala, pe atunci, să mă joc mai departe de locul unde se strângea gaşca de vârsta mea, formată din copii ai căror taţi aveau nume exotice: Paşa, Paltoneaţă, Măţaru, Gogoaşă, Aur, Geamgiu, Fotografu, Gospodaru şi alţii, pentru că aşa le ziceau părinţii. Cu unii am fost în clasă, cu alţii m-am jucat până am plecat la Poligrafie, iar unora din ei nu le-am cunoscut adevăratele  nume până au dispărut din biografia mea. Aşa îi cunoştea toată lumea şi cred că astfel se numeau cu adevărat. Poreclele ţineau, pe strada mea, loc de nume proprii. Poate chiar aşa îi chema în buletin. Cine i-a întrebat vreodată?

2008-01-11T17:00:00+02:00