– Lele Marie, mi-o dai pe Tinca s-o joc?
– Ia-o, Pătrule, ia-o că se ofileşte aici lângă mine, de dorul ţopăitului!
 Şi Tinca a intrat în horă. Şi nu dansa, plutea. Îşi unduia trupul de joardă tânără, şi-i săltau sânii micuţi sub ia de borangic, şi-i fluturau cozile pe spate, şi muzica o fura în acordurile ei, şi Pătru o duse în centrul horei şi o învârti, şi lăutarii cântau numai pentru ea! Străluceau obrajii mamei de mândrie. Scăpărau ochii invidioşi ai fetelor, se aprindea focul in ochii lui Pătru şi lăutarii cântau numai pentru ea! Spre seară, când hora se sparse şi oamenii se îndreptau pâlcuri-pâlcuri spre casele lor, iar stelele se iveau când ici, când acolo prin colţurile cerului, Tinca urca încet poteca spre casă mergând în urma alor ei alături de Pătru. El vorbea încetişor şi din când în când ea râdea fericită şi răspundea sfioasă:
– Mama m-a învăţat să joc… singură mi-am cusut ia… o să ies mâine pe plai la Sălcioară, cu mama, avem nişte fân de siripit şi să-l facem claie… vino dacă vrei…