IOANA MIHAISemne
Un frig care pătrunde până în oase. Dimineaţa găsesc în birou fereastra deschisă şi aerul rece pornit. Planuri împrăştiate. Parcă sunt toate pe dos, mi se zbate ochiul drept din palmă, stângul mă doare surd, l-aş scoate cu un fier înroşit, l-aş înlocui. verific pentru a nu ştiu câta oară contul gol, niciun apel. nou, niciun sens. Trei ceasuri rele. Tic. Eu tac. Mă joc mahjong, nu mai am soluţii, caut să pun în balanţă o piatră, îmi zboară uşor gândul, poartă aripi grele. Suntem trişti, aşteptăm o minune.
 
Iute şi înfometat
Două ţigănci şi un plod desculţ, în faţa primăriei cu orologiu: „domşoară cât e ceasu zi şi mie cât e ceasu dă şi lu maica o pâine maică ne dai?”
Intru în magazin, iau portocale pentru bunici şi pâine pentru ţigănci, dar pesemne am fost zgârcită: „hai domşoară dă şi lu ăsta micu ceva cere-i bă du-te bă după ea cretinule ce eşti bă aşa dobitoc du-te bă după ea-n morţii mă-tii boule.” Aud un papuc zvârlit cu precizie şi pe „ăla micu” lipăind disperat în spatele meu. Din păcate pentru el, azi nu aud bine.
2010-12-15T16:00:00+02:00