Enciclopedia Argeşului şi Muscelului

  În ultimele decenii, enciclopedismul universal şi naţional sa relansat, preocupare motivată prin multitudinea de informaţii acumulate mai ales după 1950, când parametrii mondiali postbelici au dobândit noi caracteristici. Treptat, preocupările de atare factură devin vizibile inclusiv la nivelul structurilor teritoriale şi administrative ale României. Ca dovadă, în mai multe judeţe sau municipii ale ţării sunt deja editate opere complexe, de natură enciclopedică, însumând detalii semnificative cu privire la realităţile tradiţionale şi contemporane, specifice entităţilor aduse în discuţie.
  Zona ArgeşMuscel, cunoscută pentru natura binecuvântată, istoria seculară sau actualitatea distinctă, întruneşte cu prisosinţă criteriile care stau la baza aplicării principiilor enciclopedice. De aceea, în primăvara anului 2003, am conturat primele idei referitoare la posibila elaborare a Enciclopediei Argeşului şi Muscelului. Spuneam, încă de atunci, că dorim să fie o relevantă Carte de identitate pentru oamenii şi locurile din acest areal, suprapusă, concluziv, specificităţii autohtone. Vremea a trecut, iar primele componente ale acestui dicţionar de mari proporţii, unic în literatura de profil, deveneau publice după aproape cinci ani de căutări şi clarificări, documentare internă sau externă, determinări redacţionale personale ori de grup. Se ajungea astfel la predicţia învăţatului clasic Lucius Annaeus Seneca (55 î.Hr. – 41 d.Hr.): Ceea ce raţiunea nu izbuteşte, izbuteşte adesea vremea. Titularii proiectului sunt: Consiliul Judeţean Argeş, Universitatea din Piteşti, Clubul Enciclopediştilor din Argeş-Muscel.

2011-11-16T16:00:00+02:00