REGULAMENTUL

FESTIVALULUI CÂNTECULUI MUNTENESC

PITEŞTI 2016, EDIŢIA a II-a

 30 septembrie 2016

 

Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti, prin Centrul Cultural Piteşti organizează ediţia a II-a a Festivalului Cântecului Muntenesc.

Festivalul-spectacol îşi propune prezentarea şi promovarea cântecului muntenesc, vocal și instrumental, precum şi costumul autentic din zona  Munteniei și se va desfășura în Centrul Multifuncțional Pitești, vineri, 30 septembrie 2016, de la ora 18.00.

 

 

  1. CARACTERUL FESTIVALULUI

Naţional

II.                ORGANIZATORI

Festivalul–spectacol este organizat de Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti, prin Centrul Cultural Piteşti, Director artistic – Valentin Grigorescu şi director festival – Carmen Elena Salub, directorul Centrului Cultural Piteşti.

 

 

III.           CONDIŢII DE PARTICIPARE

Manifestarea se adresează soliştilor vocali  și instrumentali din zona Muntenia, amatori şi profesionişti, indiferent de vârstă.

Cei interesați pot trimite până pe data de 23 septembrie 2016, două melodii de folclor muntenesc, înregistrate pe suport electromagnetic, fie la sediul Centrului Cultural Pitești, situat pe strada Craiovei nr. 2,  Casa Cărții, Bloc G1, sau în format mp3, la adresa de       e-mail: cultcentre@yahoo.com. Persoane de contact: Valentin Grigorescu (director artistic, telefon 0722988581), Carmen Elena Salub (director Centrul Cultural Piteşti, carmen_elena777@yahoo.com) şi Carmen Saita (secretar Centrul Cultural Piteşti, carmen_saita@yahoo.com).

Preselecţia se va desfăşura la Centrul Cultural Piteşti, după următoarele criterii:

calităţile vocale, calitatea interpretării, autenticitatea şi valoarea artistică a pieselor, ţinuta scenică a interpretului, tehnica instrumentală.

Interpreţii vor fi acompaniaţi de  Taraful “Zavaidoc” al Centrului Cultural Pitești.

 

  1. MEDIATIZARE

Festivalul va fi promovat prin mass-media centrală şi locală.

 

  1. JURIUL

Juriul festivalului va fi format din personalităţi ale vieţii muzicale, specialişti de prestigiu, care, prin valoarea şi competenţa profesională vor garanta calitatea spectacolului.

  1. OBLIGAŢIILE CONCURENŢILOR
  • Să respecte clauzele regulamentului festivalului;
  • Să semneze contracte de cesionare a drepturilor de difuzare stabilite de organizatori.

VII. OBLIGAŢIILE ORGANIZATORILOR

  • Asigură buna desfăşurare a preselecţiei şi imparţialitatea acesteia;
  • Asigură paza şi protecţia pe toată durata festivalului, inclusiv pe timpul repetiţiilor.

 

 

Informaţii suplimentare se pot obţine de luni până vineri, între orele 08.00-16.30, la Centrul Cultural Piteşti, telefon/fax: 0248/21997; 0722988581,e-mail: cultcentre@yahoo.com, carmen_elena777@yahoo.com sau carmen_saita@yahoo.com.

 

 

Descarca aici  REGULAMENTUL  FESTIVALULUI CANTECULUI MUNTENESC  PITESTI 2016, EDITIA a II-a – 30 septembrie 2016

REGULAMENT Festivalul Cantecului Muntenesc

 

 

Director Centrul Cultural Piteşti
Carmen Elena Salub

 

 

                                                                                    

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fisa de inscriere la

 

FESTIVALUL CÂNTECULUI MUNTENESC

PITEŞTI 2016, EDIŢIA  a II-a

30 septembrie 2016

 

 

Nume şi prenume……………………………………………………………..

 

Locul şi data naşterii ……………………………………………………………..

 

Document de identitate

 

seria…………..nr………………….codul numeric personal………………………..

 

……………………………………………………………………………………………………..

 

Adresa …………………………………………………………………………

 

E-mail ……………………………………………………..telefon……………………………….

 

Profesia, ocupaţia……………………………………………………………………………

 

Pregătire muzicală (dacă are)…………………………………………………………..

 

Date esenţiale privind activitatea artistică muzicală (dacă activează

într-o instituţie, concursuri, spectacole, premii, colaborări) ……………………………………………………………………………………

 

…………………………………………………………………………………………………………….

 

…………………………………………………………………………………………………………….

 

 

Repertoriul propus pentru concurs, sursa:

 

1……………………………………………………………………………………………….

 

2……………………………………………………………………………………………….

 

 

Semnătura concurentului

 

…………………………..

2016-09-28T23:17:26+03:00