REGULAMENTUL

FESTIVALULUI NAȚIONAL DE  MUZICĂ FOLK

TRIVALE FEST

PITEŞTI 2016, EDIŢIA a –II-a

29 octombrie 2016

 

Primăria Municipiului Piteşti, prin Centrul Cultural Piteşti organizează ediţia        a-II- a a Festivalului Național de Muzică Folk  TRIVALE FEST.

Festivalul îşi propune promovarea muzicii folk, descoperirea persoanelor cu aptitudini muzicale ale genului și se va desfășura la Centrul Multifuncțional Pitești, sâmbătă, 29 octombrie 2016, de la ora 18.00.

 

I.                   ORGANIZATORI

Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Piteşti, prin Centrul Cultural Piteşti, director artistic – cantautorul Tiberiu Hărăguș şi director festival – Carmen Elena Salub, directorul Centrului Cultural Piteşti.

 

Structura concursului:

Concurenții vor trimite fișa de participare la adresa: CENTRUL CULTURAL PITEŞTI, CASA CĂRŢII, Municipiul Piteşti, str. Calea Craiovei nr. 2 – cod 110013, bl. G1, judeţul Argeş  sau e-mail      cultcentre@yahoo.com, până pe data de 27 octombrie.

Preselecția va avea loc la Centrul Cultural Pitești, în data de 29 octombrie, de la ora 10.00.

Festivalul-concurs și Gala Laureaţilor, se vor desfășura la Centrul Multifuncțional Pitești, pe data de 29 octombrie, de la ora 18.00.

Concurenții vor participa  individual sau în grupuri, pe categorii de vârstă: între 12-18 ani și peste 18 ani.

Modalitatea de înscriere:
Înscrierea se va realiza pe baza fişei de înscriere, ce va fi trimisă prin e-mail la adresa: cultcentre@yahoo.com. Persoană de contact: Tiberiu Hărăguș (director artistic, telefon 0736600625).

Fişa de înscriere va fi expediată prin e-mail instituțiilor de învățământ preuniversitar,  universitar și instituțiilor de cultură din țară.

 

 

            Condiţii de participare:
Concurenţii (grupuri sau solişti) vor prezenta două piese astfel:

Concurenții care fac parte din prima secțiune, cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani vor prezenta două piese din repertoriul soliștilor consacrați sau din compoziții proprii;

Concurenții care fac parte din a doua secțiune, cu vârsta peste 18 ani vor prezenta  două piese din compoziții proprii.

Durata fiecărei piese nu trebuie să depăşească 4 minute;
Fiecare grup sau interpret se va prezenta cu instrumente proprii;
Numărul membrilor grupului nu va depăşi cinci persoane;
Ordinea intrării în concurs se va face prin tragere la sorţi;
Jurizarea va fi realizată de către specialişti (artiști profesioniști consacrați, reprezentanți ai administrației publice locale, etc). Președintele juriului este cantautorul de muzică folk Ducu Bertzi. Vor fi acordate diplome și trofee.

 

 

Director Centrul Cultural Piteşti
Carmen Elena Salub

 

 

                                                                                   

 

 

2016-10-27T01:18:13+03:00