A(l)titudini

La mijloc de septembrie, Filiala Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România şi Centrul Cultural Piteşti au organizat lansarea volumului postum Al. Th. Ionescu – A(l)titudini.
Au vorbit despre omul, criticul, publicistul  şi profesorul Al. Th. Ionescu: Nicolae Oprea, preşedintele Filialei Piteşti a USR (expunere documentată, „nu e acea satiră virulentă sau ironia vulgară a unor publicişti de azi, ci o ironie care are un rol moralizator, care porneşte din fibra lui morală”), acad. Gh. Păun, bun prieten, îngrijitorul volumului („cu cartea asta îl mai ţinem pe Al. Th. printre noi”, „era vocea critică, mai punea ceva apă rece pe epitetele noastre, fără să se supere cineva”), Dumitru Augustin Doman („rolurile nu sunt la locul lor, în sensul că el obişnuia să vorbească despre cărţile noastre, la lansări; de data asta vorbim noi, şi în lipsa lui, de o carte de-a sa”, „eu mă simt privit cu ironie de Al. Th. Ionescu, astăzi şi aici”), Mircea Bârsilă („cartea produce două feluri de delicii: unele de factură literară, altele privitoare la ceea ce se întâmplă în ţara noastră”), Sorin Durdun („ironia lui era un semn al libertăţii, al curajului de a spune lucrurilor pe nume”), preotul Nicolae Mărgăritescu (discurs cald, modulat, „sunt bucuros că domnul profesor este viu prin această carte”), Mihai Golescu (cu prietenie: „îl invidiez când văd atâta lume bună, mă întreb dacă la mine vor fi tot atâţia…” – publicul zâmbeşte, cum i-ar fi plăcut lui Al. Th.), Jean Dumitraşcu („L-am rugat să-şi amâne scrierea studiului critic despre Istoria… lui Manolescu, dar şi-a dat la timp rubrica şi acesta a fost ultimul lucru scris, pentru revista Argeş”), Elisaveta Novac („Cartea asta este un omagiu frumos pe care i l-aţi adus şi pe care îl merita”), Marin Ioniţă („mă simţeam cumva stimulat şi chiar dominat de el şi nu mi-e ruşine s-o recunosc”), Mona Vâlceanu („Altehaşul a ars până în ultima clipă”), Aurel Sibiceanu („această carte poate să fie material didactic pentru tinerii studenţi şi ziarişti, pentru că poţi să înveţi din ea onestitatea”).
Evenimentul a fost dominat de calm şi caldă tristeţe, zâmbetele participanţilor fiind ca un omagiu pentru spontanul şi tonicul Al. Th. Ionescu. S-a lansat şi o „întrecere” între Filiala Piteşti a USR – N. Oprea a anunţat că-i va strânge (selectiv) texte „risipite prin reviste şi-n presa de după ’90” într-un volum – şi Gh. Păun, care este pe cale să adune editorialele culturale din Argeş Expres într-un altul.
…Şi suntem conştienţi că a trecut deja o jumătate de an de când Al. Th. a plecat; în astă vreme, din stradă se-aud, ca o ironie, claxoane: trece o înmormântare.

2009-09-23T16:00:00+03:00