O poezie cuprinzând prospecţiuni ale realităţii, materializate, frecvent în definiţii pe care autorul le dă elementelor lumii concrete, într-o continuă tentativă de luare în stăpânire, prin cuvânt, a acesteia, alcătuieşte volumul Glonţ de argint, al lui Ion Toma Ionescu, apărut în colecţia Conexiuni, la Editura Paralela 45 din Piteşti, în 2008, în care autorul, experimentând, haiku-ul, în, poate, majoritatea textelor, caligrama (de pildă, în Olarii cei mari), în altele, construieşte poezii sugerând grafic glonţul – laitmotiv, de altfel, în carte (precum fluturii/ gloanţele ard argintul/ zăpezii din noi) –, fiindcă percepe cărţile, în general, ca trasoare/ înfipte în inima mea, în care ceremonii sticloase/ şi fixe/ cuvintele tac/ nesfârşit, fiindcă, deşi caută cu febrilitate, prin aprinsele cărţi, rămâne mereu cu spaima-ntrebării/ ca o bârnă/ carbonizată…, câtă vreme în cer bat aripi/ necuprinse ecouri/ sporind distanţe.
Chiar poezia prin care debutează volumul, Lut 1, Cuneiforme, cuprinzând o suită de definiţii poetice (frunza/ e o lacrimă/ căzătoare; iarba/ e o ninsoare/ subterană; aerul/ e o dovadă uitată/ a atlanţilor; piatra/ în inima ei/ este oglindă/ începutului/ lumii/ luminii, dar, mai presus de toate, grindă/ casei/ e femeia), cu statut de artă poetică, dă tonul acestei abordări a lumii şi a literaturii şi fixează coordonatele universului căruia poetul îi este tributar, ca existent care-şi simte menirea de a transpune, aşa cum arătam, în cuvânt, realitatea, reorganizând-o, după chipul şi asemănarea gândului său, pentru ca, în Alfabet stelar, apoi, să înfăţişeze „materialul” acesta al său de re-construcţie, cuvintele, ca degete de asfalt încins.
Printr-un demers liric plecând, aşadar, de la aspectele exterioare ale existenţei, se ajunge, treptat, la universul interior, al eului, care se introspectează, urmărind interacţiunile dintre cele două „teritorii”, când, încercănat, gândul ca o implozie…// urletul alb/ al himerei/ îmi dă târcoale, iar rezultatul se traduce adeseori aforistic: nici un templu / nu-i mai mare/ ca însăşi viaţa sau: ziua de-a curmezişul/ nopţii pâlpâie/ ca un semn de carte.