OCTAV PÂRVULESCU – UN „CÂNTEC TÂRZIU”

De ani de zile tot încerc să  amân să scriu mai „în larg” despre Papa Octav Pârvulescu. Nu este vorba de a tăinui niscai teribile secrete de familie, ori vreo stranie şi straşnică faptă…  Este vorba de altceva, de înţelegerea adevărată a acestui om, care a reprezentat pentru mai toţi imaginea generică a poetului locului, al  Piteştilor şi pentru alţii, puţini, doar imaginea  ratării magistrale, ca expresie a unei istorii nefaste…
Încerc de ani de zile să fixez în timp şi spaţiu momentul când l-am cunoscut pe Papa Octav…Nu reuşesc şi am senzaţia  că parcă l-am cunoscut dintotdeauna! Era un om înalt, masiv, care se mişca încet, cu un calm lăuntric şi exterior desăvârşit, care, uneori, te scotea din sărite. Niciodată nu puteai şti la ce gândeşte; orice încercare de a-i afla preocuparea lăuntrică, mai mereu era sortită eşecului. Ţin minte că într-o zi discutam cu  Gigi Ionescu  despre o carte de curând apărută, „Ce spune Molero”, de Dinis Machado. În timp ce Gigi îmi tot spunea cât de seducătoare sunt poveştile din povestea  lui Molero, „la orizont” apare Papa Octav! Era îngândurat cum nu-l văzusem niciodată. Îi spun asta lui Juju, îi spun că Papa iar este cu mintea în biblioteca lui imaginară. Cu un zâmbet mefistofelic pe chip, Juju mă contrazice: „Fiule, încă nu-l cunoşti pe Octav! Un moment şi îţi demonstrez că am dreptate!”  Ne apropiem de Papa, ne salutăm, după care Juju îi zice: „Octave, după cât eşti de meditativ, cred că ai refăcut poemul acela, unde spui tu, ca nimeni altul, „aiurând pe glezna fetelor subţiri !”  „Nu, Gigi, n-ai brodit-o ! Mă gândeam cum ţi-ar pica ţie, stelistule, ca Ilie Balaci să fie campion naţional şi anul acesta!” Eram în anul 1981, eram amator în materie de sport, ca şi azi, dar prietenii mei, înfierbântaţi de patimile pentru sport, aveau grijă să-mi fixeze în minte evenimente sportive, graţie polemicilor lor! Juju îmi zice: „Uite, fiule, ţi-am demonstrat, Octav nu este cu mintea în bibliotecă, aşa cum credeai tu!”