ION POPESCU-SIRETEANUŢara Litua şi voievodul Litovoi

Diploma Ioaniţilor de la 1247, document recunoscut ca foarte important pentru istoria noastră, prezintă informaţia că, în dreapta Oltului, până spre zona de câmpie, se întindea terra kenezatus Lytuoy woiauode, quam Olatis relinquimus (= pământul cnezatului voievodului Litovoi, pe care îl lăsăm românilor aşa cum l-au stăpânit aceştia şi până acum), iar această ţară se numea Lytua; terra Lytua; Olatis terram Lytua. „Voievodatul lui Litovoi se afla în marea depresiune a Târgu-Jiului, străbătută de râul Jiu, prelungindu-se spre apus până în depresiunea Tismanei, iar la răsărit până la Olt; în sud, voievodatul se întindea până în regiunea de câmpie; iar în nord îngloba şi versantul nordic al Carpaţilor, ţinutul Haţegului“ (Columbeanu, Cnezate şi voievodate, 111).
Nu este în căderea noastră să facem o analiză a documentului din punct de vedere istoric; ne propunem să ne ocupăm doar de numele Lytua şi de Lytuoy.
Lytua reprezintă, după opinia noastră, un nume de ţară format de la un nume de râu sau de persoană, Lytu, căruia i s-a adăugat terminaţia -ua, ca în Moldua faţă de Moldu. Numele de ţară se poate clarifica aşadar numai prin cel de râu sau de persoană Lytu. Un râu Litu nu există. Dar nume de persoane şi de locuri cu tema Lit- sunt. Litu este un hipocoristic al numelui Oltu. Prin articularea palatală a lui l, Oltu s-a pronunţat bisibalic Olitu (Ol´tu, cu l palatalizat), şi apoi trisilabic, O-li-tu, ca O- să dispară prin afereză şi s-a asigurat pronunţarea bisilabică a hipocoristicului, deci Olitu>Lítu.
Un sat din jud. Prahova se numea Oliteşti sau Uliteşti la 1529 (DRH. B, III, 134, 396). La 1557 satul este numit tot Uliteşti, iar la 1564 este Liteşti (ibidem, V, 113, 313), astăzi Mărginenii de Jos. Cu câteva decenii mai înainte, la 1481, un alt sat, din Argeş, se numea Uliteşti şi Uliteasca (ibidem, II, 288, 294).

2011-08-19T16:00:00+03:00