ION POPESCU-SIRETEANUDUCELE GLAD

Despre ducele bănăţean Glad, Notarul Anonim scrie: „Teritoriul însă care se întindea de la fluviul Mureş până la fortăreaţa Urscia (=Orşova) l-a ocupat un oarecare duce Glad, care a ieşit cu ajutorul cumanilor din fortăreaţa Vidin, şi din ai cărui urmaşi s-a născut Ohtum…”(Popa-Lisseanu, Izvoarele, I, 83); Glad „îşi avea domnia de la fluviul Mureş până la fortăreaţa Horom. Din neamul acestuia, după multă vreme, pogorâse Ohtum, pe care l-a omorât Sunad” (idem, ibidem, 110); „le-a ieşit înainte Glad, din neamul căruia se trage Ohtum, ducele acelei patrii, împreună cu o mare armată de călăreţi şi de pedeştri, cu ajutorul cumanilor şi bulgarilor şi valahilor” (idem, ibidem, 110); „Şi însuşi Glad ducele lor, numai luând-o la fugă, a putut să scape, şi armata sa întreagă s-a topit ca ceara în faţa focului şi a pierit de ascuţişul săbiilor”; „Iar ducele Glad luând-o la fugă, după cum am spus mai sus, a intrat de teama ungurilor în fortăreaţa Kevea. Şi, a treia zi, Zuard şi Cadusa, precum şi Boyta, din al cărui neam se trage Brucsa, orânduindu-şi armata împotriva fortăreţei Kevea, a început să dea lupta. Văzând aceasta, ducele lor Glad, le-a trimis soli şi a început să ceară pace, dăruindu-le cu bună voie fortăreaţa, împreună cu diferite daruri” (idem, ibidem, 111).
Din relatările lui Anonymus, reiese că Glad era întemeietor sau continuator, în linie directă, al unei dinastii pe care o încheie aşa numitul Ohtum1, ducele ucis în cetatea sa Morisena de către un general al său numit Sunad/Cenad. Despre Glad ştim prea puţine lucruri. Unii cred că s-ar fi născut pe la 835-840 şi că şi-ar fi condus principatul timp de peste trei decenii2. El era duce la sosirea ungurilor, aliat fiind cu bulgarii, cu valahii şi cu cumanii. Ultimii dintre aliaţi sunt, deci, cumanii veniţi din ţara valahilor/Terra Blacorum. Această ultimă alianţă ne vorbeşte despre graniţa de est a ducatului, probabil până la râul Olt, prin urmare ţara lui Glad cuprindea, probabil, şi Oltenia şi Haţegul.

2011-03-17T16:00:00+02:00