Aproape că uitasem că, în anul 2000, într-o notă de subsol la volumul ,,semnat’’ de N. Steinhardt, Dumnezeu în care spui că nu crezi… Scrisori către Virgil Ierunca: 1967-1983, apărut la Editura Humanitas,  îngrijitoarea ediţiei scria că Vladimir Streinu a fost membru al Gărzii de Fier!!! Cum minciuna era atât de gogonată, editura a dat, în cele din urmă, o dezminţire.  În toamna trecută însă, un articol din România literară mi-a arătat cât de puţin se ştie încă despre viaţa şi activitatea marelui critic literar Vladimir Streinu. Astfel, cunoscutul Stelian Tănase a telefonat, pe când lucra la „Anatomia mistificării”, la Paris, Monicăi Lovinescu pentru a o informa că a descoperit, în arhive, nu numai denunţurile lui Ion Caraion, dar şi pe cele ale lui Vladimir Streinu. Conştiincioasă, fata lui E. Lovinescu notează ,,întâmplarea’’ în jurnal. Adevărul este că, la ieşirea din detenţia politică, Vladimir Streinu a fost constrâns să semneze un ,,angajament-tip’’, ca şi alţi mari intelectuali (Constantin Noica etc.), căruia nu i-a dat curs niciodată. După apariţia „jurnalului” în cauză la Humanitas, Tudorel Urian, critic literar şi consilier personal al ministrului Culturii şi Cultelor, are, în paginile României literare, ,,revelaţia răului pe care l-au putut face celor din anturajul lor unele nume importante ale literaturii române: Ion Caraion şi Vladimir Streinu’’. Din fericire, atentă la ce se scrie prin reviste şi un exemplu pentru oricine are ochi să vadă în privinţa apărării şi promovării posterităţii unei personalităţi, fiica lui Vladimir Streinu, d-na Ileana Iordache, trimite un drept la replică: ,,Am citit acest dosar în două rânduri şi în el am constatat că nu există nici un fel de notă, de raport informativ sau denunţ care să fie semnate cu numele tatălui meu.