Prietenia Chinei cu toate popoarele lumii
 
Ziua Naţională a Republicii Populare Chineze s-a sărbătorit marţi, 2 octombrie (cu o zi mai târziu), la Piteşti (!), în Sala de lectură a Bibliotecii Universităţii noastre, după ce, cu o zi înainte, la Biblioteca Judeţeană a avut loc o expoziţie şi un simpozion dedicat aceluiaşi eveniment.
În Biblioteca Universităţii au fost prezenţi DONG KAI JIAN, directoarea Departamentului de prietenie a Chinei cu toate popoarele lumii, ZU YUENQIN, secretara Asociaţiei de prietenie China-România, Petre Popa, Olga Halibei, Doru Stan, Camelia Manea, studente din anul I la Jurnalism.
Pe un fundal muzical chinezesc în surdină, primirea oaspeţilor a reuşit să fie destinsă şi firească. Un discurs scurt al directoarei bibliotecii, Ileana Bălan, şi prezentarea unei minunate expoziţii de carte făcute de către o delicată tânără în alb şi negru, care se ascunde sub numele de Dana Stana, au fost cele două elemente care au marcat un eveniment important din istoria Chinei.
O sărbătorire fără steaguri, lozinci sau angajamente, fără dansuri şi pas de defilare. În plus, fără nici un discurs rostit de partea chineză. Nu a lipsit însă răsfoirea cărţilor primite cadou de la Ambasada Chineză, cărţi în ediţii de lux, a atlaselor, a cărţilor de artă şi a câtorva publicaţii. Ba, ne-am putut bucura şi de câteva obiecte feng-shui. Între ele şi de un clopoţel pentru alungarea duhurilor. În atâta discreţie am îndrăznit chiar să clopoţesc arama printre sunetele de fundal ale sheng-ului, clinchetele studentelor de la jurnalistică şi câteva şoapte din patria lui Lao Tse, bătrânul înţelept.
La ceai, aflu că domnul Chen Hao Su, preşedintele Asociaţiei de prietenie a Chinei cu toate popoarele lumii, se află şi el în România. Semn că prietenia noastră cu poporul chinez are state vechi şi că, sub noile forme, ea se menţine. O dovadă este şi insigna verde-albastră pe care am primit-o. Pe ea sunt gravate semnele Yon Hao, care vor să însemne prietenie. ªi pe care o port, de atunci, în piept, printre sunetele de fundal ale sheng-ului, clinchetele studentelor de la jurnalistică şi câteva şoapte din patria lui Lao Tse, bătrânul înţelept.

2006-10-13T17:00:00+03:00