Prima atestare documentară a Piteştiului datează din ziua de 20 mai 1388, când – printr-un act – domnitorul Mircea cel Bătrân consemnează înzestrarea mânăstirilor Cozia şi Cotmeana cu „o moară la hotarul Piteştilor”. La 20 mai 1998, la 610 ani de existenţă a localităţii, pe faţada clădirii Primăriei a fost pusă o placă comemorativă având următorul text: „Astăzi, 20 mai 1998, s-a aşezat această placă, la împlinirea a 610 ani de la prima menţiune a Piteştiului într-un document emis de Mircea cel Bătrân la 20 mai 1388”. În secolele XV-XVII, Piteştiul devine un nod comercial străbătut de convoaiele cu mărfuri dinspre Braşov-Rucăr-Câmpulung sau dinspre Sibiu-Vâlcea spre Bucureşti. În acele veacuri se dezvoltă breslele de meşteşugari. În partea a doua a secolului XIX apar adevăratele unităţi industriale, iar în secolul XX a devenit unul dintre cele mai dezvoltate oraşe industriale ale României. Cultura şi creştinismul au avut o dezvoltare remarcabilă din timpul voievozilor medievali până în zilele noastre. O seamă de lăcaşuri de cult din municipiu sunt pe lista monumentelor istorice (Biserica Domnească Sf. Gheorghe, zidită iniţial în 1656, Biserica Merculeşti, zidită la 1590, Schitul Trivale datând din sec. XV etc.). De asemenea, mai multe clădiri din oraş sunt monumente istorice sau de arhitectură (clădirea fostei primării comunale, actualmente muzeu de artă, datând din 1886, clădirea Cercului Militar, proiectată de arhitectul Octav Dicescu la 1939, Casa Poenaru de pe str. Armand Călinescu nr. 1, datând din sec. XVIII, Foişorul de foc, construit la 1897, Hanul Gabroveni de pe str. Sf. Vineri, construit în 1877, clădirea Curţii de Apel de pe str. Victoriei etc.).